Franța și avionul Rafale au pierdut un contract de 3,2 miliarde de euro după ce cumpărătorul s-a răzgândit în ultimul moment.

Apoi, într-o răsturnare bruscă de situație, Bogotá s-a orientat în schimb către Suedia.

Schimbarea a costat Franța un contract de apărare de mai multe miliarde de euro și i-a oferit un câștig strategic companiei Saab, grupul aerospațial suedez din spatele avionului de vânătoare Gripen.

Un acord de 3,2 miliarde de euro care a scăpat printre degete

În 2022, guvernul Columbiei a indicat public Rafale drept unul dintre principalii candidați pentru a-și înlocui aeronavele de luptă îmbătrânite. Oficiali francezi și Dassault Aviation, producătorul Rafale, vedeau țara latino-americană ca pe un client nou aproape sigur.

Trei ani mai târziu, această așteptare s-a prăbușit. Columbia a semnat în schimb cu Saab, alegând JAS 39 Gripen în detrimentul avionului francez. Decizia a venit ca o surpriză la Paris, mai ales pentru că oferta franceză ar fi fost, potrivit relatărilor, mai ieftină.

Columbia a ales să plătească mai mult pentru Gripenul suedez, refuzând un pachet Rafale din Franța la un preț mai mic.

Potrivit cifrelor prezentate la Bogotá, propunerea franceză se ridica la circa 2,96 miliarde de euro. Columbia a optat totuși pentru un acord de 3,2 miliarde de euro cu Saab, pentru a achiziționa 16 avioane de vânătoare Gripen, împreună cu instruire și sprijin.

Noile aeronave vor înlocui avioanele Forțelor Aeriene Columbiene de origine israeliană, aflate în serviciu de peste patru decenii. Pentru Dassault, asta înseamnă renunțarea la un contract „suculent” care ar fi ancorat Rafale într-o regiune nouă, unde nu este încă desfășurat pe scară largă.

De ce Bogotá a ales Suedia, nu Franța

Oficialii columbieni nu au publicat o defalcare completă a deciziei, însă mai mulți factori au influențat probabil alegerea:

• Compensații industriale (offset): Saab propune adesea producție locală semnificativă și transfer de tehnologie, ceea ce poate crește locurile de muncă și know-how-ul în țara cumpărătoare.
• Costuri operaționale: Gripen este promovat frecvent ca fiind mai ieftin de operat și întreținut pe durata de viață decât avioanele mai grele, cu două motoare.
• Politica regională: Alinierea cu Suedia, o țară percepută ca mai puțin încărcată politic decât marile puteri NATO, poate fi atractivă pentru unele guverne latino-americane.
• Condiții de finanțare: Graficele de plată, termenii de creditare și pachetele de suport pot cântări la fel de mult ca prețul de listă.

Cu alte cuvinte, Bogotá pare să fi privit dincolo de costul inițial al achiziției și să se fi concentrat pe pachetul politic și economic mai larg.

Mișcarea Columbiei subliniază că astfel de contracte pentru avioane de vânătoare țin la fel de mult de diplomație și parteneriate industriale, cât țin de performanța brută.

Își pierde Rafale avantajul pe plan internațional?

Acest eșec a reaprins o întrebare recurentă la Paris: pierde Franța teren pe piața globală a armamentului, în special în programe cu vizibilitate mare precum Rafale?

Pe hârtie, întoarcerea Columbiei ar putea alimenta această narațiune. Ea vine după ce mult mai marele „contract al secolului” pentru submarine cu Australia s-a prăbușit în 2021, ștergând zeci de miliarde din veniturile așteptate pentru Naval Group din Franța.

Totuși, datele mai ample despre exporturile Rafale indică o altă direcție. Aeronava rămâne unul dintre cele mai de succes avioane de vânătoare europene aflate acum pe piață.

Client	Număr de avioane Rafale (aprox.)	Rol
Franța	234	Forțe aeriene și marină
India	36 în serviciu + 26 comandate pentru marină	Superioritate aeriană și operațiuni de pe portavioane
Total export	273	Mai multe state cliente

De la intrarea în serviciu, au fost produse sau comandate peste 500 de aeronave Rafale, cumulând clienții interni și externi. Numai India a devenit una dintre piețele sale de export emblematice.

În ciuda pierderii din Columbia, Rafale rămâne cel mai bine vândut sistem de armament al Franței în străinătate.

În aprilie 2025, New Delhi a semnat un acord pentru 26 de Rafale navale, pentru a-și echipa portavioanele, pe fondul unei achiziții anterioare de 36 de avioane pentru forțele aeriene. Discuțiile privind un lot suplimentar de circa 40 de aeronave continuă, deși procesele de achiziții din India se întind adesea pe ani și pot fi imprevizibile.

O piață aglomerată și politizată a avioanelor de vânătoare

Rafale concurează într-un câmp aglomerat. F-35-ul american domină titlurile, în timp ce alte proiecte europene, Gripenul suedez și diverse modele rusești și chineze urmăresc aceleași categorii de cumpărători.

Pentru țări precum Columbia, această piață ține mai puțin de avionul „cel mai bun” în termeni absoluți și mai mult de ceea ce se potrivește bugetelor, alianțelor și planurilor pe termen lung.

Franța, la rândul ei, continuă să valorifice un argument de vânzare specific: autonomia strategică. Cumpărătorii obțin tehnologie de vârf fără a fi complet legați de regulile americane de export sau de dependența de Rusia, lucru care rezonează în părți din Africa, Orientul Mijlociu și Asia.

Ce înseamnă asta pentru Franța și Saab

Pentru Saab, acordul cu Columbia este un impuls major. Gripen a obținut deja clienți în Brazilia, Ungaria și în alte țări, însă pătrunderea într-o altă forță aeriană latino-americană îi întărește imaginea de opțiune flexibilă, sensibilă la buget.

Vânzarea adaugă și venituri pe termen lung, legate de mentenanță, piese de schimb, modernizări și instruirea piloților. Contractele pentru avioane de vânătoare se întind adesea pe decenii și pot valora de câteva ori prețul inițial de achiziție de-a lungul ciclului de viață.

Pentru Franța și Dassault Aviation, pierderea înseamnă mai mult decât o problemă de bilanț. Columbia ar fi putut servi drept client de referință în America Latină, deschizând potențial discuții în statele vecine care își evaluează propriile flote îmbătrânite.

Contractul columbian ratat limitează influența franceză într-o regiune în care relațiile de apărare modelează legături diplomatice mai largi.

Totuși, oficialii francezi pot indica victorii recente în Orientul Mijlociu și Asia, unde Rafale a depășit rivalii. Istoricul de luptă al avionului în operațiuni deasupra Libiei, Sahelului și Orientului Mijlociu continuă să fie folosit ca argument de vânzare în licitații.

Cum se decid aceste mega-contracte

Din exterior, o licitație pentru avioane de vânătoare pare o cursă pur tehnologică. În realitate, seamănă cu o negociere lungă, pe mai multe niveluri, care amestecă diplomație, economie și planificare militară.

De regulă, intră în joc mai multe elemente:

• Performanță și potrivire cu misiunea: Se potrivește aeronava geografiei, amenințărilor și bazelor aeriene ale țării?
• Costul pe ciclul de viață: Consum de combustibil, mentenanță, piese de schimb, infrastructură și instruire conturează prețul real pe 30 sau 40 de ani.
• Aliniere politică: Cumpărarea unui avion de vânătoare înseamnă și cumpărarea unei relații de securitate pe termen lung cu țara furnizoare.
• Randament industrial: Guvernele cer adesea locuri de muncă, linii de asamblare sau transfer de tehnologie pe plan intern.

O răsturnare de ultim moment, precum trecerea Columbiei la Saab, poate proveni dintr-o schimbare de guvern, o nouă evaluare strategică sau pur și simplu o ofertă de finanțare și industrială mai bine „ambalată” din partea unui rival.

Termeni-cheie și ce înseamnă

Pentru cititorii care nu sunt familiarizați cu jargonul din domeniul apărării, câteva concepte ajută la înțelegerea acestui tip de poveste:

• Cost pe ciclul de viață: Cheltuiala totală a deținerii și operării unui sistem, de la achiziție până la retragere. Un avion mai ieftin se poate dovedi mai scump în timp dacă consumă mult combustibil sau cere mentenanță grea.
• Acorduri de compensare (offset): Angajamente ale vânzătorului de a investi sau subcontracta în țara cumpărătoare. Pot implica fabrici locale, centre de instruire sau proiecte comune de cercetare.
• Controlul exporturilor: Reguli care limitează cum și unde un cumpărător poate folosi sau revinde echipamentul, ceea ce poate influența opțiunile de politică externă.

Aplicate alegerii Columbiei, aceste concepte sugerează că oferta Gripen ar fi putut livra un amestec mai atractiv de cooperare industrială și costuri de operare, chiar și la un preț inițial mai mare decât pachetul Rafale al Franței.

Pentru țările care cântăresc decizii similare, cazul Columbiei funcționează ca un exemplu în timp real despre cum prioritățile strategice, politica internă și bugetele pe termen lung pot depăși atractivitatea unei singure platforme cu profil înalt, indiferent cât de testată în luptă sau cât de larg exportată ar fi.