Câte țări există în lume?

Chiar și o întrebare simplă – câte țări există – nu are un răspuns simplu.

Cifra pe care o citează cei mai mulți pare suficient de clară, însă ascunde dispute, teritorii recunoscute doar pe jumătate și aranjamente politice neobișnuite. În spatele fiecărui număr se află o poveste de război, decolonizare, diplomație și, uneori, ambiguitate strategică.

Care este numărul oficial de țări?

Întreabă un manual școlar și, de obicei, vei primi un răspuns direct: 195. Acesta este totalul bazat pe Organizația Națiunilor Unite.

Există 195 de state numărate, de regulă, ca „țări”: 193 de state membre ONU și 2 state observator permanent.

Cei 193 de membri ONU variază de la giganți precum China și Statele Unite până la microstate precum Monaco și Nauru. Fiecare are un vot în Adunarea Generală a ONU și este considerat un stat suveran în dreptul internațional.

Pe deasupra, două entități dețin statut de observator permanent:

• Sfântul Scaun (Cetatea Vaticanului) – centrul spiritual și teritorial al Bisericii Romano-Catolice.
• Statul Palestina – recunoscut de multe state membre ONU, dar nu de toate, și fără control deplin asupra teritoriului pe care îl revendică.

Acești observatori nu votează în Adunarea Generală, dar participă la dezbateri și la unele activități ale ONU. Pentru mulți politologi și instituții media, ei sunt totuși numărați ca „țări”, ridicând totalul comun la 195.

De ce răspunsul real este mai puțin tranșant

Odată ce ieși din cadrul strict al ONU, tabloul devine mai încurcat. Unele teritorii funcționează aproape ca țări independente, dar se află într-o zonă gri.

Numărul de țări depinde pe cine întrebi, ce criterii folosești și ce dispute accepți sau respingi.

Două teritorii mici din Pacific ilustrează foarte bine această estompare: Insulele Cook și Niue. Ambele sunt în asociere liberă cu Noua Zeelandă. Își administrează propriile afaceri interne, desfășoară relații externe cu multe state și sunt membri cu drepturi depline în mai multe agenții specializate ale ONU, precum Organizația Mondială a Sănătății.

Totuși, ele nu sunt state membre ONU, iar multe liste nu le tratează drept țări pe deplin separate. Statutul lor ridică întrebări: statalitatea este definită prin apartenența la ONU, prin recunoaștere diplomatică sau prin controlul asupra teritoriului și populației?

Câte țări sunt pe fiecare continent?

Chiar și atunci când totalul global este fixat la 195, împărțirea pe continente spune o altă poveste despre istorie și putere.

Continent	Număr aproximativ de țări*
Africa	54
Asia	48
Europa	44
America de Nord (inclusiv America Centrală și Caraibele)	23
America de Sud	12
Oceania	14

*Aceste cifre se pot modifica ușor în funcție de modul în care sunt clasificate cazurile-limită și statele transcontinentale.

Africa iese în evidență, cu 54 de state recunoscute răspândite pe un continent ale cărui frontiere moderne au fost desenate în mare parte în timpul dominației coloniale europene. Europa pare densă pe hartă, însă numărul de țări de acolo este similar cu cel al Asiei, deși Asia acoperă un teritoriu mult mai vast.

Cum a explodat numărul de țări într-un secol

De la imperii la un mozaic de state

Dacă te întorci în 1914, în ajunul Primului Război Mondial, ai număra aproximativ 53 de state independente. Imperii coloniale vaste dominau Africa, Asia și Orientul Mijlociu. Multe teritorii care astăzi apar în registrul ONU erau atunci conduse de la Londra, Paris, Bruxelles, Tokyo sau alte capitale imperiale.

Chiar și așa-numitele dominions – Australia, Canada, Noua Zeelandă – erau departe de a fi pe deplin suverane. Aveau autonomie internă largă, dar împărțeau încă un monarh și nu controlau decizii esențiale de politică externă.

Nașterea Organizației Națiunilor Unite

Până la sfârșitul lui 1945, pe măsură ce al Doilea Război Mondial se încheia și ONU era fondată, peisajul se schimbase ușor. Noua organizație a început cu 51 de state membre. În afara ei mai existau câteva state, ceea ce aducea numărul total de entități independente la aproximativ 72.

Totuși, cea mai mare parte a Africii, mult din Asia și porțiuni întinse ale Orientului Mijlociu rămâneau sub dominație colonială sau sub mandate moștenite de la puterile învinse. Ideea că aproape fiecare popor are dreptul la propriul stat era încă în formare.

Decolonizarea și avalanșa de steaguri noi

Din anii 1950 până în anii 1970, ritmul s-a schimbat dramatic. Puterile coloniale, epuizate de război, s-au confruntat cu mișcări de independență, presiune internațională și costuri tot mai mari ale controlului de peste mări.

Decolonizarea, mai ales în Africa și Asia, a declanșat cea mai abruptă creștere a numărului de state din istoria modernă.

Țări noi apăreau aproape în fiecare an. Ghana, Algeria, Nigeria, Kenya, Senegal și zeci de altele și-au declarat independența. Foste colonii din Asia precum Indonezia și Malaezia au prins contur. Calitatea de membru ONU a continuat să crească pe măsură ce fiecare stat nou își revendica locul la New York.

Mai târziu, din 1991 încoace, a venit un alt val odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și destrămarea Iugoslaviei și Cehoslovaciei. Ordinea Războiului Rece a lăsat loc unui sistem mai fragmentat, mai ales în Europa de Est și Asia Centrală.

Teritorii disputate și recunoaștere parțială

Dincolo de cifra 195 există entități care controlează teritoriu, conduc guverne și mențin armate, dar nu au recunoaștere largă. Includerea sau excluderea lor poate schimba răspunsul la „câte țări există?” cu câteva unități.

• Teritorii cu recunoaștere limitată – precum Kosovo sau Taiwan, recunoscute de unele state, dar nu de altele.
• State de facto – regiuni precum Somaliland sau Ciprul de Nord, care funcționează separat de statul din care, oficial, fac parte.
• Teritorii ocupate sau anexate – zone în care suveranitatea este contestată, iar dreptul internațional pune sub semnul întrebării controlul actual.

Unii academicieni și ONG-uri includ aceste entități atunci când analizează realitățile politice de pe teren, ajungând la totaluri mult peste 195. Alții rămân la definițiile ONU pentru claritate și comparabilitate.

Cazuri neobișnuite și statute speciale

Sistemul global conține și teritorii care estompează linia dintre regiune și stat. Departamentele și teritoriile de peste mări ale Franței, de exemplu, sunt din punct de vedere legal parte a Franței însăși, deși se află la mii de kilometri distanță. La fel se întâmplă cu unele Teritorii Britanice de peste mări sau teritorii ale SUA precum Puerto Rico.

Aceste locuri au adesea guverne locale și identități distincte, dar se bazează pe un stat mai mare pentru apărare și politică externă. Rareori apar ca țări separate în statistici, chiar dacă, pe hartă, pot părea entități politice de sine stătătoare.

De ce contează definiția unei țări

Numărarea țărilor nu este doar un exercițiu de quiz la bar. Răspunsul modelează relații diplomatice, ajutor internațional, acorduri comerciale și chiar competiții sportive.

Dacă o entitate este tratată ca țară poate decide cine semnează tratate, cine primește fonduri de dezvoltare și cine aliniază o echipă la Jocurile Olimpice.

Gândește-te la negocierile globale privind clima: fiecare stat recunoscut primește o voce și un set de responsabilități. Un teritoriu care nu este tratat ca țară poate depinde de delegația altui stat pentru a-i reprezenta interesele, ceea ce poate provoca tensiuni atunci când prioritățile diferă.

Termeni-cheie care adesea creează confuzie

Anumite cuvinte folosite zilnic în știri ascund nuanțe juridice. Trei sunt deosebit de alunecoase:

• Țară – termen uzual pentru o entitate politică; nu este definit strict în drept și este folosit destul de flexibil.
• Stat – în dreptul internațional, o unitate politică cu teritoriu, populație, guvern și capacitatea de a relaționa cu alte state.
• Națiune – un grup de oameni legați prin cultură, istorie sau limbă, care poate avea sau nu propriul stat.

O națiune poate exista fără stat, ca în cazul kurzilor. Un stat poate conține mai multe națiuni, ca în Regatul Unit. Iar o țară, în limbaj jurnalistic, poate însemna oricare dintre acestea, în funcție de context.

Imaginarea hărților viitoare și a unor țări noi

Hărțile tipărite astăzi nu vor arăta la fel peste cincizeci de ani. Unele mișcări secesioniste actuale ar putea reuși, ducând la state noi. Altele s-ar putea stinge. Schimbările climatice pot modifica și ele frontierele, de exemplu dacă state-insulă joase devin nelocuibile sau caută uniuni politice pentru a supraviețui creșterii nivelului mării.

Politologii rulează uneori scenarii: dacă fiecare mișcare separatistă majoră ar crea propriul stat, totalul global ar putea trece bine de 250. Asta ar remodela instituții construite pentru aproximativ 200 de membri și ar impune noi moduri de gestionare a problemelor comune, de la pandemii la migrație.

Pentru călători, profesori și decidenți, este important să rămână conștienți de această imagine fluidă. Un atlas școlar cumpărat acum un deceniu ar putea fi deja depășit. Așadar, când cineva întreabă „Câte țări sunt în lume?”, cel mai sigur răspuns poate fi: în jur de 195 astăzi – și încă se numără.